O vârstă respectabilă

O vârstă respectabilă

 
  Liviu. Numele meu este Liviu. Sunt sigur!

Se-ntâmplase de câteva ori, în grabă, drept pentru care credeam că a fost involuntar, dar când am aflat cum stă treaba, m-am amuzat teribil.
 
O domnă cu o vârstă respectabilă este un client loial, și de fiecare dată când are ”d-ale” călătoriilor am onoarea să mă intersectez cu Dumneaei; o femeie veselă, care vorbește tare, clar și apăsat, astfel încât să nu lase loc de interpretări …
 
Povestea începe, undeva prin luna octombrie, în clipa în care doamna își cumpără bilete de avion pentru a-și vizita copiii și nepoții aflați pe alte meleaguri. Totul decurge conform ”dogmelor turistice”, urmând ca la zborul de retur, februarie, anul următor, să mă contacteze pentru a-mi transmite o adresă de email, unde urma să-i trimit biletul.

 
Timpul trece și într-o zi de iarnă autentică primesc un telefon:

– Aloooo! Aloooo!!!

– Alo. Bună ziua. Vă aud. Spune-ți , vă rog.

– Bună ziua. Flavius tu ești?!?!

– Nu doamnă, ați greșit.

Femeia își cere scuze și închide.
 
După vreo zece minute, telefonul sună din nou … apelat fiind de același număr.

– Alo …

– Da, vă rog …

– Agenția de turism ?!?

– Da, ați sunat la agenție …

– Așa mă băiatule, păi ce faci, ai zis că nu ești tu …

– Păi nu mă cheamă Flavius … mă cheamă … și n-apuc să-mi spun numele că doamna-mi ”închide gura”:

– Bine, bine, hai să vedem cum facem cu biletul ăla …
 
În fine, lucrurile s-au rezolvat … trece iarna, și pe la sfârșit de primăvară domna vine din nou în agenție. Deschide ușa energic și zice:
 
– Ciao Florine, hai că vreau să iau pentru copiii mei niște … și vâzând că eu nu schițez niciun gest, mă-ntreabă, pe același ton caracteristic:

– Florin, nu!? Așa parcă te cheamă, sau … ?

– Păi la câte nume mi-ați dat, sincer și eu sunt în dubii … ”mormăi eu”, zâmbind ușor …
 
Așteptam să schimbe subiectul, ca de obicei, dar spre surprinderea mea, de data asta nu mai spunea nimic, se uita în ochii mei nedumerită … moment oportun pentru mine de a mă face înțeles:

– Mă cheamă Liviu … dar nu știu de ce, am impresia că trebuia să vorbesc mai tare …

– Păi așa mă baiatule, de ce nu spui … hai să luăm biletele alea …

Ce să mai spun …!? Luăm ”biletele alea”, îi explic doamnei toate cele și …
 
– Auzi, dar soția? Soția … Nicoleta, ce mai face?!

– Bine … mulțumesc … dar nu o cheamă Nicole … și iar am fost întrerupt brusc:

– No bine, Aline, așa râmâne, las` că te sun eu …

– Hai, ciao! îmi zice doamna zâmbind …

Serios !???! gândesc eu … o doamnă cu simțul umorului …

– La revedere!
 

Dar până la urmă … e mai bine să nu ne încărcăm memoria cu toate prostiile pentru că riscăm să omitem lucrurile cu adevărat importante …
 
Semnat,
Vasile

_____________________________________________
E posibil ca această întâmplare să fie adevărată.
Până la proba contrarie, considerați articolul un pamflet. :)


Scrisoare de vacanță! Abonează-te ACUM la blogul ALTCO Tour!
Distribuie:

Leave a Reply

Your email address will not be published.