Print Friendly, PDF & Email

 
Activități Croaziere Circuite Juniori Pelerinaje Sejururi Seniori Weekenduri
Înapoi la ”Circuite”

”Bruxelles – Capitala Belgiei și Europei,
oraș multicultural și multilingv, un amestec de
vechi și nou, de tradițional și internațional.”

Circuit Belgia Olanda Germania

Belgia Belgia (Bruxelles, Bruges, Gent, Anvers) Olanda Olanda (Delft, Rotterdam, Haga, Amsterdam)
Germania Germania (Dusseldorf, Koln, Bonn, Valea Rinului, Frankfurt, Nuremberg, Munchen, Castelul Linderhof)
Zboruri din București: 08 August și 05 Septembrie 2016

Ziua 1 | București – Bruxelles
Întâlnire cu însotitorul de grup la ora 05:20 la Aeroportul Henri Coandă Otopeni pentru îmbarcare pe zborul Companiei TAROM RO371 cu destinația Bruxelles. Decolare la ora 07:20, sosire la Bruxelles la ora 09:10. Suntem în Bruxelles Capitala Belgiei, oraș multicultural și multilingv, sediu al Parlamentului European și al Comisiei Europene. Belgia Bruxelles Palat Regal Un amestec de vechi și nou, de tradițional și internațional, de străduțe înguste și bulevarde largi, regalitate și democrație fac din Bruxelles o capitală cu totul și cu totul specială ce poate aspira cu ușurință la titlul de capitală de facto a Europei. Tur de oraș Bruxelles: Parcul Jubileului, Palatul Regal, Basilica Sacre Coeur, Palatul de Justiție, Platoul Heysel. Transfer la hotel și check-in. Cazare la Hotel Husa President Park 4* sau similar (plecare 8 August), Hotel Ibis Centre Gare du Midi 3* sau similar (plecare 5 Septembrie).
Ziua 2 | Bruxelles – Bruges – Gent
Mic dejun. Începem ziua cu tur pietonal al orașului Bruxelles: Catedrala St. Michel – o bijuterie a arhitecturii gotice datând din Secolul al XIII-lea, Piața Spaniei, Manneken Pis – mica statuie de bronz reprezintă simbolul orașului, Grand Place – impresionanta piață medievală, una dintre cele mai frumoase din Europa înconjurată de clădiri cu vechimea de 300 de ani, Primăria, Galeriile St. Houbert – galerie de shopping în Bruxelles datând din Secolul al XIX-lea. Belgia Gent Turnul cu Ceas După tur, timp liber pentru vizite individuale sau excursie opționala la Bruges și Gent. Plecăm spre pitorescul Bruges, supranumit și “Veneția Nordului”, fosta capitală a Culturii Europene în 2002. Vizităm vechiul centru istoric, a cărui frumusețe și conservare deosebită i-a adus protecția sub patrimoniul UNESCO: Palais Provincial, Catedrala Notre Dame – ce adăpostește statuia Fecioarei Maria din marmură albă care a fost creată de marele Michelangelo. Continuăm cu vizitarea orășelului Gent “Perla Flandrei”, oraș cu puternice accente flamande, canalele romantice, străduțe medievale, catedrală, muzee. Putem vizita: Turnul cu Ceas (Belfort), Catedrala, Castelul Gravensteen. Întoarcere la Bruxelles. Cazare la Hotel Husa President Park 4* sau similar (plecare 8 August), Hotel Ibis Centre Gare du Midi 3* sau similar (plecare 5 Septembrie)
Ziua 3 | Bruxelles – Anvers – Delft – Rotterdam
Mic dejun. Plecare către Anvers supranumit „Orașul Diamantelor”, al doilea oraș ca mărime al Belgiei. Orașul așteaptă să ne încânte privirile: Primăria, Catedrala Sfânta Maria – cea mai înaltă catedrală din Țările de Jos a cărei construcție a durat peste 170 de ani, Piața Mare, Piața Centrală, Statuia lui Ruben. Olanda Delft Primărie Excursia continuă către Olanda. Prima oprire o vom face în Delft, oraș renumit pentru ceramica albastră care îi și poartă numele. Pe lângă fabrica de ceramică, se poate vizita piața centrală cu statuia lui Hugo Grotius, Biserica Nouă construită în 1396 sau casa lui Johannes Vermeer. Continuăm cu modernul Rotterdam – cel mai important oraș comercial al Olandei și în același timp cel mai mare port al Europei. Din 1962 până în 2004 Rotterdam a fost cel mai aglomerat port din lume, fiind depășit în 2004 de Shanghai. Un oraș cosmopolit, unde casele de cărămidă au fost înlocuite cu zgârie norii din sticlă și oțel care găzduiesc birourile numeroaselor companii internaționale care își au sediile aici. Tur panoramic: Muzeul Maritim, Podul Erasmus, Turnul Euromast. Transfer la hotel și check-in. Cazare la Hotel NH Capelle 4* sau similar Rotterdam.
Ziua 4 | Haga – Amsterdam
Olanda Haga Parlament Mic dejun. Plecare către Haga – capitala administrativă a Olandei și resedința Familiei Regale, un oraș de importanță internațională, o casă pentru multe culturi diferite. Tur panoramic și pietonal: Palatul Regal, Tribunalul Penal Internațional, Muzeul Mauritshuis. Continuăm către Amsterdam, un oraș cu peste 700 de ani de istorie oferă vizitatorilor o incursiune într-o lume diferită, unde istoria se îmbină perfect cu modernismul, iar cultura are un loc aparte printre tumultoasa viață de noapte. Olanda Amsterdam Apus de Soare Tur panoramic și pietonal: Piața Dam, Palatul Regal, Gara Centrală, Piața de Flori, Piața Rembrand, fabrica de Diamante Coster, Rijksmuseum sau muzeul Van Gogh. Centrul orașului are forma de potcoavă împrejmuită de ape, astfel putem opta pentru o croazieră pe canale pentru a admira cel mai bine bogățiile acestui oraș. Timp liber în Amsterdam pentru vizite individuale. Vă recomadăm o plimbare prin faimosul Cartier Roșu (Red Light District) cu multe baruri și restaurante, precum și clădiri istorice, muzee sau edificii ecleziastice, precum cea mai veche biserică din Amsterdam – Oude Kerk sau Biserica Veche, construită în stil gotic târziu datând din Secolul al XIV-lea. Cazare la Hotel NH Capelle 4* sau similar Rotterdam.
Ziua 5 | Rotterdam
Olanda Rotterdam Zona Centrală Mic dejun. Continuăm vizitele pietonale în Rotterdam împreună cu însoțitorul de grup. Un obiectiv remarcabil al orașului îl reprezintă Casele Cubice, creație a arhitectului Piet Blom care și-a dorit să construiască un sat într-un oraș. Fiecare casă este gândită să reprezinte un copac în formă abstractă, întreg complexul reprezentând o pădure. Turnul Euromast oferă o panoramă superbă a întregului oraș, dar și a portului, de la o altitudine de 96 m și este inclus în Federația Mondială a Marilor Turnuri. Timp liber la dispoziție pentru cumpărături. Cazare la Hotel NH Capelle 4* sau similar Rotterdam. Notă: În această zi nu se folosește autocarul, deplasările se fac pietonal și cu mijloacele de transport în comun împreună cu însoțitorul de grup.
Ziua 6 | Rotterdam – Dusseldorf – Koln
Mic dejun. Ne îndreptăm către Dusseldorf, unul din cele mai bogate orașe ale Germaniei. Mic, cochet și modern, orașul impresionează astăzi prin arhitectura avangardistă și viața culturală. Putem admira simbolul orașului, impozantul Turn al Rinului ce se ridică peste oraș la o înălțime de 240 m. Plimbare cu însoțitorul de grup în Centrul Vechi pe straduțele istorice, cât și pe faimoasa Bolker Strasse, strada supranumită și “Cel mai lung bar din lume” datorită multitudinii alăturate de baruri, berării, cluburi și cafenele. Excursia continuă către Koln, al patrulea oraș ca mărime din Germania, fondat de către romani cu 2.000 de ani în urmă și numit de aceștia “Colonia Claudia Ara Aggrippinensium”, fiind astfel unul dintre cele mai vechi orașe din Germania. Germania Koln Tur de oraș panoramic și pietonal (fără intrări). Vom admira cea mai mare catedrală gotică din Nordul Europei și una din cele mai mari catedrale gotice din lume, a cărei construcție a fost începută în Secolul al XIII-lea și a durat 632 ani. Cu o înălțime a turnurilor de 157 m, având cea mai mare fațadă de biserică din lume, catedrala din Koln a fost desemnată monument al Patrimoniului Mondial UNESCO. Despre catedrala din Koln se spune că este o capodoperă a creativității geniului uman, un exemplu pur de arhitectură gotica, o priveliște încântătoare pentru orice privire. Se mai pot admira: Bisericile Romane, Primăria, Porțile orașului, Overstolzenhaus – o casa romanică din Secolul al XIII-lea, dar și partea modernă o orașului: Rheinauhafen, Turnul triunghiular, Hansahochhaus – cel mai înalt zgârie nori din Europa la data construcției sale în 1920. După vizite, timp liber în Koln pentru plimbări individuale sau cumpărături. Seara, transfer la hotel și check-in. Cazare la Hotel Leonardo 4* Koln sau similar.
Ziua 7 | Koln – Bonn – Valea Rinului – Frankfurt
Mic dejun. Vom merge mai departe către Bonn unde vom putea vedea casa natală a lui Beethoven (exterior), vechea primărie construită în 1737 în stil rococo sau Basilica din Bonn, una dintre cele mai vechi biserici din Germania, construită între Secolele XI–XIII. Continuăm vizita pe Valea Rinului cu o croazieră de la Boppard la St. Goar pentru a admira peisaje uimitoare, castele medievale și în final Stânca Loreley care poartă o istorie la fel de veche ca lumea însăși. În cel mai îngust punct al văii Rinului, unde distanța dintre maluri este foarte mică, se înalță Stanca Loreley. Germania Frankfurt Business Center Legenda stâncii spune că frumoasa nimfa Loreley ademenea prin cântecul și frumusețea ei marinarii, care își găseau sfârșitul înecați sau zdrobiți de stâncă în încercarea lor de a ajunge la ea. La St. Goar ne vom îmbarca în autocar îndreptându-ne spre Frankfurt unde vom ajunge în cursul serii. Tur panoramic Frankfurt pe parcursul căruia vom putea admira și zgârie norii care au devenit o emblemă a orașului, înălțându-se măreț în zona nouă. Cele mai importante obiective pot fi vizitate însă în centrul istoric, un adevărat muzeu în aer liber al arhitecturii tradiționale: cartierul Römerberg distrus în timpul bombardamentelor din 1944 și reconstruit după război păstrând arhitectura originală, biserica St. Paul – simbol al democrației Germaniei. Cazare la Hotel Tryp by Wyndham 4* Frankfurt sau similar.
Ziua 8 | Frankfurt – Nuremberg – Munchen
Mic dejun. Pe parcursul unui tur pietonal Frankfurt vom putea vedea Domul unde de-a lungul timpului au fost încoronați zece împărați, Grădina arheologică care păstrează ruine din vremea Imperiului Roman, Podul de fier – vechi de peste 100 de ani, casa natală a lui Goethe. Excursia continuă spre Nuremberg. Binecunoscut pentru procesele care s-au desfășurat aici la finele celui de-al Doilea Război Mondial, Nuremberg este presărat cu câteva atracții turistice care nu trebuie ratate! Printre acestea se numără: Kaiserburg – Castelul Imperial, Germanisches Nationalmuseum, bazilicile orașului, casa lui Albrecht Durer, fântâna Ehekarussell, etc. Vom pleca apoi către Capitala Bavariei – Munchen, unde ajungem în cursul serii. Cazare la Hotel Azimut City East 3* Munchen sau similar (plecare 8 August), Hotel Tryp by Wyndham 3* Munich – Nord (Neufahrn bei Freising) datorită Festivalului Oktoberfest 2016 (plecare 5 Septembrie).
Ziua 9 | Munchen, Capitala Bavariei
Mic dejun. Tur de oraș Munchen cu ghid local vorbitor de limba Română: Marienplatz, Primăria, Michaelskirche, Frauenkirche, Teatrul Național, Hofbrauhaus, Residenz, Odeonsplatz, etc. Germania Munchen Frauenkirche După amiază, timp liber la dispoziție pentru a explora Capitala Bavariei, pentru cumpărături sau excursie opțională la Castelul Linderhof. Acesta a fost construit de către regele Ludovic al II-lea al Bavariei în mijlocul unei regiuni muntoase din Bavaria. Ludovic al II-lea avea să rămână în istorie sub numele de Regele Lebădă sau Regele din Basm. Impresionat de Castelul Versailles din Franța a decis ca și el va lăsa moștenire un astfel de castel spectaculos. Palatul este înconjurat de grădini împărțite în cinci secțiuni care sunt decorate cu sculpturi alegorice ale continentelor, anotimpurilor și elementelor naturii. De asemenea, în jurul palatului găsim și Grota lui Venus, Coliba lui Hunding, Chioscul maur, Casa marocană. Cazare la Hotel Azimut City East 3* Munchen sau similar (plecare 8 August), Hotel Tryp by Wyndham 3* Munich – Nord (Neufahrn bei Freising) datorită Festivalului Oktoberfest 2016 (plecare 5 Septembrie).
Ziua 10 | Munchen – București
Mic dejun. Timp liber la dispoziție pentru vizite individuale sau cumpărături până la ora transferului la aeroport. Transfer la aeroport pentru îmbarcare pe zborul Companiei TAROM RO312 cu destinația București. Decolare la ora 19:50, sosire la București pe Aeroportul Henri Coandă Otopeni la ora 22:50. Sfârșitul pachetului de servicii turistice.

Plecare Circuit 08 August 05 Septembrie
Adult in camera dubla 699 € 699 €
Copil 2-11,99 ani cu 2 adulti in camera 499 € 499 €
Adult in camera single 910 € 949 €

Servicii incluse:
• Ghid roman insotitor
• Zbor direct la dus Bucuresti => Bruxelles, Compania TAROM
• Zbor direct la retur Munchen => Bucuresti, Compania TAROM
• Transport cu autocar pe circuit
• Taxele de autostrazi si parcari incluse
• Cazare 9 nopti cu mic dejun la hoteluri de 4* si 3* astfel:
– 2 nopti in Bruxelles la Hotel Husa President Park 4* (8 Aug), Ibis Centre Gare du Midi 3* (5 Sept) sau similar
– 3 nopti in Rotterdam la Hotel NH Capelle 4* sau similar
– 1 noapte in Koln la Hotel Leonardo 4* sau similar
– 1 noapte in Frankfurt la Hotel Tryp by Wyndham 4* sau similar
– 2 nopti in Munchen la Hotel Azimut City East 3* (8 Aug), Hotel Tryp by Wyndham 3* Munich-Nord (5 Sept) sau similar
• Tururi de oras la Bruxelles, Rotterdam, Haga, Amsterdam, Dusseldorf, Koln, Bonn, Frankfurt, Nuremberg, Munchen
• Excursii la Anvers, Delft, Valea Rinului
• Croaziera pe Rin, Boppard => Sankt Goar pe Valea Rinului
• Ghid local la Munchen pentru turul de oras
Nu sunt incluse:
• Taxele de aeroport si combustibil, 140 €/persoana (pot varia pana la emiterea biletelor de avion)
• Asigurarea medicala de calatorie, asigurarea storno
• Biletele de intrare la obiectivele turistice din program, excursiile optionale
• Taxele de oras acolo unde se aplica, se achita la receptia hotelului
• Bacsis pentru soferi si ghizi locali


Tarife valabile pentru minim 30 de participanti:

• Excursie la Bruges si Gent:
Tarif: 35 €/persoana si include: autocar, ghid insotitor.
• Excursie la Castelul Linderhof:
Tarif: 45 €/persoana si include: autocar, ghid insotitor, ghid local, rezervare si intrare castel.

Transferuri GRATUITE la aeroportul Otopeni din urmatoarele orase:

• Constanta, Medgidia, Cernavoda, Fetesti, Slobozia
• Iasi, Targu Frumos, Roman, Bacau, Onesti, Adjud, Focsani, Buzau, Urziceni
• Brasov, Predeal, Sinaia, Campina, Ploiesti
• Sibiu, Rm. Valcea, Pitesti

INFORMATII UTILE REFERITOARE LA TRANSFERUL GRATUIT DIN PROVINCIE

• Transferul gratuit se rezerva odata cu pachetul turistic!
• Ulterior aceasta nu mai poate fi confirmat decat in limita locurilor disponibile si cu minim 21 de zile inainte de plecare.
• TRANSFERUL DIN PROVINCIE la punctele de imbarcare sau la aeroport este oferit de TOUR OPERATOR cu titlu GRATUIT. Prin urmare acesta nu poate face subiectul unor eventuale despagubiri. Daca pasagerul renunta la transfer, nu se pot face restituri intrucat acesta este GRATUIT. De asemenea, daca pasagerul renunta la transferul de DUS, transferul de retur se anuleaza automat. Acesta va putea fi asigurat doara daca vor mai fi locuri disponibile la acel moment in mijlocul de transport.
• Prezentarea la transfer se face cu minim 15 minute inainte de ora de plecare comunicata.
• Pasagerii care beneficiaza de TRANSFER GRATUIT au obligatia de a comunica agentiei revanzatoare sau tour operatorului un numar de telefon mobil la care sa poata fi contactati de soferi in cazul unor modificari neprevazute care pot aparea in ziua transferului. Touroperatorul nu-si asuma raspunderea pentru eventuale neprezentari la transfer ale pasagerilor care au drept consecinta pierderea avionului. In acest caz, costurile suplimentare generate de un nou bilet de avion sau modificarea celui existent vor fi suportate de pasager.
• Transferurile gratuite sunt asigurate de Tour Operator cu mijloace auto din flota proprie ( autoturisme pentru 1-4 pasageri, microbuze de 6, 8 respectiv 15 locuri, midiautocar de 26 de locuri) si/sau cu mijloace auto ale companiilor de transport partenere pe rute regulate de transport pasageri. In situatia in care Touroperatorul recurge la companiile de transport care efectueaza transport regulat de persoane pe rutele de transfer, contravaloarea biletului de transport este asigurata integral de catre Touroperator iar pasagerii vor fi anuntati in mod corespunzator.
• Daca Touroperatorul are de asigurat in aceeasi zi transferuri gratuite pe aceeasi ruta si din aceleasi orase pentru 2 sau mai multe excursii cu plecare sau sosire in aceeasi zi, se va organiza un singur transfer cumulat pentru toti pasagerii din excursiile respective. In acest caz, pot aparea timpi de asteptare de 1 pana la 3 ore. In acest caz, pasagerii vor fi anuntati si trebuie sa confirme daca doresc sa beneficieze de transferul cumulat sau nu.
• Touroperatorul nu isi asuma raspunderea in situatia putin probabila a aparitiei unor evenimente neprevazute (blocarea traficului rutier, inzapezirea drumurilor, inundatii, accidente rutiere, etc) care pot duce la intarzierea transferului si pierderea zborului.
• Turistii au obligatia de a mentine curatenia in mijlocul de transport pe tot parcursul transferului. In mijlocul de transport nu este permis fumatul, consumul de bauturi alcoolice si produse alimentare.
• Transferurile din provincie se asigura in conformitate cu reglementarile legale in vigoare cu privire la transportul de persoane si cu respectarea timpilor de condus ai soferilor. Din acest considerent, soferii vor face pauzele de odihna impuse de lege in vederea asigurarii unui transport in conditii de siguranta.

DOCUMENTE DE CALATORIE

• Va rugam sa va asigurati ca documentele de calatorie, CARTEA DE IDENTITATE SAU PASAPORTUL, nu prezinta urme de deterioare a elementelor de siguranta.
• Cetatenii romani pot calatori in statele membre ale Uniunii Europene, Spatiului Schengen si Spatiului Economic European cu cartea de identitate sau pasaportul in curs de valabilitate. Pentru a verifica lista statelor care permit intrarea pe baza cartii de identitate, lista statelor membre U.E., Schengen si Spatiul Economic Eurpoean, va rugam sa consultati site-ul Politiei de Frontiera www.politiadefrontiera.ro sau al Ministerului de Externe www.mae.ro/travel-conditions.
• Accesul cu cartea de identitate mai este permis in urmatoarele state: Macedonia (90 zile), Muntenegru(30 zile), Serbia (90 zile), Norvegia (daca cartea de identitate romaneasca valabila este emisa dupa anul 2009, in care este specificata cetatenia romana. Cartile de identitate romanesti emise inainte de anul 2009 nu sunt recunoscute ca documente de calatorie in Norvegia)
• Pentru toate celelalte state din afara Uniunii Europene si pentru acele state pentru care cetatenii romani nu au nevoie de viza de intrare, accesul se face pe baza pasaportului valabil cel putin 6 luni de la data terminarii calatoriei. Pentru a consulta lista statelor pentru care nu este necesara viza de intrare accesati site-ul Politiei de Frontiera www.politiadefrontiera.ro sau al Ministerului de Externe www.mae.ro/travel-conditions.
• Pentru tarile in care cetatenii romani au nevoie de viza de intrare, este necesar pasaportul valabil cel putin 6 luni de la data terminarii calatoriei. Anumite state nu permit accesul ca pasaport temporar sau nu aplica vize pe pasaport temporare, de aceea va rugam sa consultati serviciul consular al tarii in care intentionati sa faceti deplasarea sau solicitati acest lucru agentului dvs. de turism.
• In cazul persoanelor casatorite recent, nu se accepta Cartea de Identitate anulata (perforata) de autoritati in vederea emiterii unei noi carti de identitate.
• Copiii care nu au carte de identitate, vor trebui inscrisi pe pasaportul unuia dintre parinti. In acest caz, parintii care au copiii trecuti in pasaportul lor, vor calatori obligatoriu cu Pasaportul.
• Agentia organizatoare (Tour Operatorul) nu are nici o raspundere in situatia in care autoritatile de frontiera nu permit accesul turistului pe teritoriul statului respectiv. De asemenea, nu are nici o responsabilitate daca turistului nu i se permite parasirea teritoriului unei tari de catre autoritatile de frontiera din statul respectiv. In aceste cazuri, turistului nu i se mai restituie contravalorea excursiei.

CAZARE SI PROGRAMUL EXCURSIEI

• Clasificarea hotelurilor din program este in conformitate cu standardele existente in tara respectiva si poate sa nu coincida cu normele de clasificare din Romania.
• Hotelurile nominalizate in program pot suferi modificari pana la data plecarii, in functie de conditiile specifice care pot aparea intre momentul publicarii programului si data plecarii. Daca aceste schimbari sunt impuse de furnizorul local, intotdeauna se vor oferi hoteluri similare ca locatie/confort.
• Majoritatea hotelurilor nu detin camere triple. In unele hoteluri se pot confirma la cerere camere duble cu pat suplimentar, in functie de disponibilitate. Patul suplimentar pote fi un pat pliant, un fotoliu pat, o canapea extensibila, etc.
• Distributia camerelor la hoteluri se face de catre receptiile acestora; problemele legate de amplasarea sau aspectul camerei se rezolva de catre turist direct la receptie, asistat de reprezentantul agentiei. Pentru anumite facilitati din hotel sau din camera, hotelierul poate solicita taxe suplimentare (minibar/frigider, seif, etc.); in momentul sosirii la hotel solicitati receptionerului sa va informeze cu exactitate asupra lor.
• Situatia de partaj in camera dubla este atunci cand o persoana doreste sa participe la o excursie singura, dar nu in camera single, ci cu alta persoana, necunoscuta, de acelasi sex, intr-o camera dubla pentru doua persoane. In aceasta situatie persoana in cauza solicita Tour Operatorului o rezervare partaj in camera dubla, sub rezerva ca Tour Operatorul va gasi, in timp util, a doua persoana dispusa sa participe la excursie partaj in camera dubla. Daca nu se va gasi a doua persoana, prima persoana se poate retrage, sau va achita suplimentul de camera single pentru a putea participa la excursie. Tour Operatorul nu este raspunzator de achitarea suplimentului de camera single.
• Insotitorul de grup poate efectua modificari programului (schimbari de ore, modificarea ordinii desfasurarii acestuia), fara a afecta insa structura serviciilor efectuandu-l astfel in totalitate.

INFORMATII UTILE REFERITOARE LA TRANSPORTUL CU AUTOCARUL

• Turistii au obligatia sa se prezinte la locul de imbarcare cu minim 20 minute inainte de ora inscrisa pe voucher pentru plecare sau transfer. Locurile in autocar au fost prealocate la momentul rezervarii, pasagerii au obligatia sa ocupe doar locul inscris pe prezentul voucher.
• Turistii au obligatia de a mentine curatenia in autocar pe tot parcursul excursiei. In autocar nu este permis fumatul, consumul de bauturi alcoolice si produse alimentare. Buzunarul de plasa din fata scaunului dumneavoastra este destinat pastrarii de pliante, brosuri sau harti. Va rugam sa nu pastrati aici sticle de plastic sau obiecte voluminoase. Sticlele de plastic, bagajele de mana sau alte obiecte voluminoase se depoziteaza in spatiul special amenajat, deasupra scaunelor.

INFORMATII UTILE REFERITOARE LA ZBORUL CU AVIONUL:

• Compania/companiile aeriene care opereaza zborurile din pachetul de servicii pot aduce diferite modificari zborurilor contractate, in functie de conditiile obiective din perioada de operare, pana la momentul plecarii pentru zborul/zborurile de dus sau dupa momentul plecarii pentru zborul/zborurile de intors. Agentia organizatoare va informa pasagerii directi respectiv agentiile revanzatoare asupra eventualelor modificari survenite independent de vointa sa si nu va fi raspunzatoare de eventualele inconveniente aparute.
• Alocarea locurilor in avion se face de catre ghiseul de check-in din aeroport in functie de ordinea sosirii pasagerilor. Pentru destinatiile europene, de regula, limita de bagaje de cala este de 20 kilograme si 06 kilograme pentru bagajul de mana, dimensiuni: 55cm x 40cm x 20cm. Depasirile de limita de KG se achita separat pe aeroport. Mai multe informatii gasiti pe site-ul companiei aeriene sau in agentia de turism.
• Femeile care sunt insarcinate in peste 6 luni, au nevoie de un certificat medical cu acordul medicului de a calatori cu avionul. Compania de zbor si echipajul de bord isi rezerva insa dreptul de a decide daca permit sau nu imbarcarea persoanelor cu sarcina avansata (ultimele 2-3 luni).
• Pasagerii care sufera de boli contagioase nu pot calatori cu avionul. Personalul aeroportuar si de bord isi rezerva dreptul de nu permite imbarcarea respectiv de a dispune debarcarea persoanelor in cauza.
• Dupa aterizarea pe aeroportul de destinatie, pasagerii se vor prezenta mai intai la ghiseul Control pasapoarte, dupa care isi vor recupera bagajele din locul special amenajat. Daca atunci cand ajungeti la destinatie observati ca aveti probleme in gasirea bagajului depus la biroul de check-in la imbarcare, va rugam nu parasiti aeroportul, ci depuneti o sesizare la biroul de reclamatii existent la terminal.

PROMOTII EARLY BOOKING SI OFERTE SPECIALE:

• In cazul unor promotii early booking sau oferte speciale cu o perioada fixa de valabilitate, operatorul de turism aloca un numar limitat de locuri la reducere. Daca acestea se epuizeaza inainte de data limita a promotiei, operatorul poate decide sa opreasca campania de promotii inainte de data limita setata initial, fara un anunt in prealabil.
• Rezervarile facute cu promotii de tip early booking nu pot fi anulate fara penalizari. In caz de anulare a unor rezervari din categoria promotiilor early booking, penalizarile sunt de 100%.


Verifică disponibilitate

Pentru a putea verifica disponibilitatea locurilor, avem rugămintea să ne contactați la numerele de telefon: 0357.809.003 / 0745.489.266 sau să ne oferiți următoarele detalii, completând formularul de mai jos:
1. Numărul de persoane care călătoresc și vârsta copiilor (dacă este cazul);
2. Intervalul în care doriți să călătoriți;
3. Alte detalii.
Pentru finalizarea rezervării veți fi contactat de un consultant ALTCO Tour.



Informațiile, pozele și materialele video publicate pe website-ul ALTCO Tour sunt informații cu scop consultativ, furnizate de partenerii noștri, valabile din momentul transmiterii lor. Există posibilitatea apariției unor neconcordanțe în cazul în care partenerii nu comunică în timp util eventualele modificări în oferta lor de servicii (ce pot interveni pe tot parcursul sezonului), de aceea recomandăm ca turiștii să se informeze în privința disponibilității și costurilor acestui circuit turistic; Atât SC ALTCO TOUR SRL, cât și partenerii noștri nu își asumă responsabilitatea pentru modificările apărute ulterior editării textelor, în consecință, nepublicate sau neactualizate pe altco.ro. Pentru o acuratețe cât mai mare a informațiilor, solicitați, în prealabil, detaliile circuitului pe care doriți să-l efectuați. Vă mulțumim pentru întelegere.

Scrisoare de vacanță! Abonează-te ACUM!
Distribuie:

Destinații asemănătoare: