Print Friendly, PDF & Email

Activități Croaziere Circuite Juniori Pelerinaje Sejururi Seniori Weekenduri
Înapoi la ”Circuite”

”Mitologia și arhitectura alături de câteva insule
fermecătoare fac din Grecia un ”mozaic” turistic.”

Circuit Grecia Continent și Insule

Grecia Grecia (Ioannina, Insula Corfu, Insula Lefkada, Insula Kefalonia, Olympia, Pylos, Kalamata, Sparti, Nafplio,
Mycene, Epidaurus, Istmul Corint, Atena, Cap Sounion, Insulele Poros-Hydra-Aegina, Delfi, Kalambaka, Meteora)
Plecare autocar din: București, Giurgiu – 26 mai, 12 octombrie 2017

Ziua 1 | București – Sofia – Sidirokastro
Plecare din București la ora 05:00 din Piața Victoriei pe traseul: București, Giurgiu, Ruse, Sofia, Sidirokastro. Vizităm capitala Bulgariei, Sofia – unul din cele mai vechi orașe din Europa, într-un tur panoramic: Piața Centrală, Piața Parlamentului, Bulevardul Vitosha și pietonal împreună cu însoțitorul de grup Catedrala Aleksander Nevski. Sosire în cursul serii în funcție de formalitățile vamale. Seara sosire în Sidirokastro și cazare la Hotel Olympic 3* sau similar.
Ziua 2 | Sidirokastro – Metsovo – Ioannina – Insula Corfu
Mic dejun. Plecare către Metsovo – satul aromânilor din Grecia, un sat cu totul și cu totul deosebit, celebru pentru brânza făcută aici: Metsovone și Metsovela dar și pentru vinurile produse pe dealurile verzi din jur. Grecia Metsovo Sat Aromâni De asemenea zona în care se află și satul Metsvo este singura zonă din Grecia în care trăiesc urșii, simbolul așezării fiind evident – ursoaica cu pui. Continuăm către un loc aparte al Greciei, un loc în care influențele turcești încă dăinuie, amintind de cei aproape 500 de ani sub dominație otomană – Ioaninna. Sub otomani, Ioannina a înflorit fiind un centru al artelor și al mestesugurilor, cu precădere al argintarilor. Chiar și astăzi, argintul din Ioaninna este considerat printre cele mai bune din întreaga Grecie. Combinația de nenumărate monumente istorice și muzee, cu frumusețea naturală de necrezut a peisajului este o garanţie pentru vizitatori. Vizităm peștera de la Perama – prima peștera deschisă publicului larg în Grecia (1956), iar în prezent deține primul loc în topul peșterilor grecești pentru spectaculozitate, mărime și raritate. Grecia Dodoni Oracolul lui Zeus Următoarea oprire va fi la Oracolul lui Zeus de la Dodoni, ale cărui ruine încă fascinează imaginația călătorilor. Ne îndreptăm către portul Igoumenitsa unde ne vom îmbarca pe ferryboat-ul spre Insula Corfu. Fiind cea mai nordica din insulele Ionice, Corfu este situată mai aproape de Italia si de Albania iar ca urmare a acestei vecinătăți, insula a dobândit o anumită sofisticare și un farmec nonconformist. De la capitala impunătoare, la stațiuni animate până la satele de munte liniștite, insula te vrăjeste cu uluitoarele sale peisaje cu ape turcoaz, plaje aurii și vegetație luxuriantă. Cazare la Hotel de 3* în Corfu.
Ziua 3 | Insula Corfu: Palatul Achilion, Catedrala Sf. Spiridon, Mănăstirea Paleokastrita
Mic dejun. Dedicăm această zi vizitelor în cele mai importante locuri ale insulei Corfu. Grecia Insula Corfu Palatul Achillion a fost construit ca și reședință de vară pentru iubita împărăteasă Sissi (Elisabeta de Austria). Dorind să creeze un refugiu, Sissi a angajat un arhitect italian care îi împărtășea admirația pentru eroul războiului troian, Ahile. Palatul este astfel denumit în cinstea acestuia, Ahile fiind personajul a nenumarate statui și picturi care împodobesc palatul și grădina. Îmbinând stiluri numeroase, fosta reședință imperială este dovada arhitecturală a unicității din Corfu. Continuăm cu Catedrala Sfântul Spiridon – cea mai renumită biserica ortodoxa din insula. Această biserică păstrează, cu mare evlavie, Moaștele Sfântului Ierarh Spiridon al Trimitundei iar urmatoarea atracție este Mănăstirea Paleokastrita – ridicându-se deasupra promontoriilor verzi și împădurite, fiind o construcție deosebită ce datează din Secolul al XVII-lea. Întoarcere la hotel de 3* și cazare Corfu.
Ziua 4 | Insula Lefkada
Grecia Insula Lefkada Mic dejun. Ne luăm la revedere de la frumoasa insula Corfu traversând cu ferryboat-ul apele turcoaz până în Igoumenitsa de unde ne vom îndrepta către Insula Lefkada (traversare pe podul mobil). Una din cele mai frumoase, deși puțin cunoscute insule ale Greciei, Lefkada a fost unita de continent până în Secolul al V-lea, când locuitorii din Corint au săpat un canal care să ușureze trecerea navelor de-a lungul coastei de vest a Greciei. Principalul port de acces este capitala, orașul Lefkada, locul cel mai apropiat de continent. Turul Insulei Lefkada. Timp liber la dispoziție. Cazare la hotel 3* Lefkada.
Ziua 5 | Insula Kefalonia
Grecia Insula Kefalonia Mic dejun. Ne bucuram și astăzi de frumusețile naturale ale insulei Lefkada pe care o vom traversa de la nord la sud până în Vasiliki, o indrăgită stațiune de unde ne vom îmbarca pe ferryboat-ul ce ne duce în urmatoarea noastră destinație, Insula Kefalonia. Una din cele mai frumoase insule ale Mării Ionice, Kefalonia este un adevărat paradis secret al Greciei. Cu plaje pitorești, munți împăduriți, castele și mănăstiri deosebite, Kefalonia cu siguranță va deveni una din destinațiile preferate. Recent, Kefalonia a fost numită “insula contrastelor”, deoarece pe aceasta, ruine romane, venețiene și bizantine, se înghesuie unele într-altele, de-a lungul plajelor însorite. Debarcare în Fiskardo – un sat tradițional cu străduțe înguste și pitorești, taverne tipice și panorame spectaculoase asupra portului. Este dovada vie a sintagmei „mic dar puternic” întrucât micuțul sat a supraviețuit marelui cutremur din 1953 ce a distrus majoritatea așezărilor de pe insulă. Vom vizita apoi Lacul Melissani – o adevărată minune naturală, deosebit de pitoresc. Cazare la hotel 3* Kefalonia.
Ziua 6 | Insula Kefalonia – Olympia
Mic dejun. Începem ziua cu vizita în locurile sfinte ale insulei, Mănăstirea Sfântul Gherasim și Biserica Crinii Maicii Domnului din Pastra. Situată în Valea Omala, Mănăstirea Sfântul Gherasim este închinată sfântului ce ocrotește întreaga insulă Kefalonia, fiind totodata și cea mai mare mănăstire de maici din întreaga insulă. Grecia Olympia Aici sunt păstrate cu mare evlavie moastele Sfântului într-o raclă de sticlă pusă, la rândul ei, într-un sarcofag de argint. Continuăm vizitele către locul „minunii din Kefalonia”. Crinii Maicii Domnului reprezintă binecuvântarea cea mai de seamă a localitățtii Pastra, din insula Kefalonia, Grecia. În bisericuța satului, an de an, se petrece aceeasi minune, și anume: crinii pusi la icoana Maicii Domnului, deși complet uscați, înfloresc pentru a doua oară, în chip minunat, astfel încat în ziua de 15 August, când creștinii prăznuiesc Adormirea Maicii Domnului, aceștia se află complet infloriți, nevestejiți și frumos mirositori. Ne îndreptăm către portul Poros pentru a ne îmbarca pe ferryboat alunecând ușor pe valurile mării, spunându-i la revedere frumoasei insule cu munți împăduriți și căsuțe albe tipice. Sosim pe continent, în portul Kilini și ne îndreptăm către Olympia. Cazare la hotel 3* Olympia.
Ziua 7 | Olympia – Pylos – Kalamata – Sparti
Mic dejun. Ne aflăm în Olympia cunoscut ca locul de naștere și de desfășurare al Jocurilor Olimpice antice. Jocurile se desfășurau la fiecare patru ani, vara, în zilele sărbătorilor lui Zeus, iar participarea era exclusivă doar bărbaților de origine grecească. Grecia Kalamata De asemenea Olympia mai este cunoscută și pentru statuia imensă a lui Zeus din fildeș și aur, operă a maestrului Phidias – una din cele șapte minuni ale lumii antice. Vizităm situl arheologic iar apoi ne îndreptăm către Pylos – un antic oraș-port al Peloponezului ce ne încântă cu mănăstiri istorice și fortărețe cu dimensiuni impresionante. Orașul este dominat de castelul construit de turci în Secolul al XVI-lea, la care venețienii și francezii au făcut ulterior completari transformându-l într-un adevărat simbol. Excursia continuă către Kalamata – al doilea cel mai mare oraș din Peloponez, locul în care s-a născut dansul popular Kalamatianos, menționat de Homer în legendara Iliada. De asemenea umbrit de către ruinele vechiului castel, orașul cu portul său colorat și marea albastră, ne va încânta toate simțurile. Ultima oprire va fi în Sparti, oraș aflat pe locul vechii cetăți antice  – Sparta. Cazare la hotel de 3* in Sparti.
Ziua 8 | Sparti – Nafplio – Mycene – Epidaurus – Istmul Corint – Atena
Mic dejun. Azi ne vom bucura de o frumoasă excursie în Peloponez – leaganul civilizației mionice. Peloponezul impresionează prin varietatea peisajului (plaje fine întinse pe zeci de kilometri, golfuri cu ape turcoaz, plantați de măslini și portocali) dar și prin bogăția istoriei și a culturii. Grecia Peloponez Nafplio Castelul Bourtzi Se vizitează Nafplio – cel mai încântător oraș din întregul Peloponez, farmecul său irezistibil datorându-se atât arhitecturii medievale din orașul vechi care datează din timpul ocupației venețiene cât și din cauza castelelor împunătoare și priveliștii sale marine deosebite. Continuam cu Mycene – cel mai important sit istoric din Pelopones si Epidaurus – al cărui teatru antic reprezintă unul dintre cele mai frumoase situri din întreaga Grecie fiind renumit pentru acustica sa impecabilă. Scurt stop fotografic la Istmul Corint ce ne va oferi una dintre cele mai impresionante priveliști din Grecia! Plecare spre antica capitală – Atena – dominată de unul dintre cele mai puternice simboluri arhitecturale ale Epocii de Aur a Greciei – Partheonul. Cazare la Hotel Achilion 3* sau similar Atena.
Ziua 9 | Atena – Cap Sounion
Grecia Atena Academia Statuie Platon și Socrates Mic dejun. Facem cunoștință cu acestă cosmopolită metropolă printr-un tur de oraș panoramic și pietonal: Stadionul Olimpic, Palatul Parlamentului, Piața Sintagma, Academia, Universitatea, Biblioteca, Piața Omonia. După tur, vizită cu ghid local la Acropole (biletul de intrare în valoare aproximativ de 12 € se achită la fața locului). Acropole reprezintă începutul, locul în care a luat naștere civilizația greacă antică: vestigiile păstrate aici – ale templelor Parthenon și Erechteion și ale templului Athenei Nike – sunt cele mai vestite atracții și, totodata, simboluri ale Greciei. După amiază, opțional excursie la Cap Sounion pentru Apus de Soare la Templul lui Poseidon (Fenomen unic în lume!). Întoarcere la Atena. Cazare la Hotel Achilion 3* Atena.
Ziua 10 | Atena – Croazieră în insulele Poros – Hydra – Aegina
Mic dejun. Timp liber la dispoziție pentru vizite individuale. Opțional, croazieră de o zi în Insulele Poros, Aegina și Hydra. Vă propunem o frumoasă croazieră în cele mai frumoase insule ale golfului Saronic cu plecare din portul Pireus. Grecia Insula Hydra Prima oprire o vom face în Poros – insula cu numeroase plantații de lămâi, dar și cu o zonă portuară foarte animată. Urmatoarea oprire se va face în insula Hydra – o pitorească insuliță cu străduțe șerpuite și înguste în care traficul auto este total interzis iar deplasarea se poate face pe jos sau cu blânzii măgăruși. Ultimul popas este, insula Aegina, cea mai mare din cele trei, numită și Insula Fisticului. Prânzul servit este format din aperitiv, fel principal și desert (băuturile nu sunt incluse), iar pe durata croazierei vă puteți bucura și de programul artistic prezentat de echipa de animație a vasului. Cazare în Atena la Hotel Achilion 3*.
Ziua 11 | Atena – Delfi – Kalambaka
Mic dejun. Părăsim capitala Greciei și ne deplasăm la Delfi pentru vizitarea celui mai important Oracol al lumii antice. Excursia continuă catre Kalambaka – un micuș oraș pitoresc aflat la poalele Meteorelor. Cel mai interesant aspect al orașului este fundalul fascinant al stâncilor abrupte ale Meteorei care încadrează partea de nord a orizontului. Cu o stradă principală generoasă pe care se află majoritatea hotelurilor, teraselor, restaurantelor și magazinelor, orășelul asteaptă să vă impresioneze. Cazare la Hotel Kosta Famissi 3* sau similar Kalambaka.
Ziua 12 | Kalambaka – Meteora – București
Grecia Complex Meteora Mic dejun. Plecare de la hotel dimineața devreme pentru vizitarea complexului Monahal de la Meteora, inclus în Patrimoniul UNESCO și unul din cele mai cunoscute centre monahale ale Răsăritului Creștin. O adevărată pădure de piatră ce izbucnește în mijlocul câmpiei plasează ansamblul monastic într-un peisaj de o măreție tulburătoare. Meteorele reprezintă cel mai important centru monahal ortodox al grecilor, după Sfântul Munte Athos. Se vizitează una dintre cele mai frumoase 6 mănăstiri apoi scurt popas la Zindros – principalul atelier de icoane bizantine – unde veți asista la procesul de confecționare a icoanelor. Plecare spre țară. Sosire la București după miezul nopții în funcție de formalitățile vamale. Sfârșitul pachetului de servicii turistice.

Plecări Circuit 26 Mai 12 Octombrie
Adult în cameră dublă 489 € 489 €
Al 3lea adult în cameră dublă pat suplimentar 474 € 474 €
Senior în cameră dublă (vârsta peste 65 ani)* 474 € 474 €
Copil 2-11,99 ani cu 2 adulți în cameră 335 € 335 €
Adult în cameră single 639 € 639 €

* Nu se aplica daca Seniorul este cazat ca al 3-lea adult în cameră dublă, având deja reducerea aplicată.
 
Servicii incluse:
• Ghid român însoţitor
• Transport cu autocar
• Cazare 11 nopţi la Hoteluri de 3* astfel:
– 1 noapte cu mic dejun în Sidirokastro la Hotel Olympic 3* sau similar
– 2 nopţi cu mic dejun în Insula Corfu la Hotel de 3*
– 1 noapte cu mic dejun în Insula Lefkada la Hotel de 3*
– 1 noapte cu mic dejun în Insula Kefalonia la Hotel de 3*
– 1 noapte cu mic dejun în Olympia la Hotel de 3*
– 1 noapte cu mic dejun în Sparţi la Hotel de 3*
– 3 nopţi cu mic dejun în Atena la Hotel Achilion 3* sau similar
– 1 noapte cu mic dejun în Kalambaka la Hotel Kosa Famissi 3* sau similar
• Transferuri cu ferry-boat Igoumenitsa => Corfu => Igoumenitsa
• Transferuri cu ferry-boat Lefkada => Kefalonia şi Kefalonia => Klini
• Tururi de oraş la Sofia şi Atena
• Ghid local pentru vizită la Acropole
• Vizitele şi excursiile din programul excursiei: Metsovo, Ioannina, Insulele Corfu, Lefkada şi Kefalonia, Olympia, Pylos, Kalambaka, Nafplio, Mycene, Epidaurus, Delfi, Meteora
 
Nu sunt incluse:
• Asigurarea medicală de călătorie, asigurarea Storno
• Bilete de intrare la obiectivele turistice, Excursiile opţionale

Tarife valabile pentru minim 30 de participanti:

• Cap Sounion:
Tarif: 25 €/persoana și include: autocar, însoțitor de grup.
• Croaziera în insulele Aegina–Poros–Hydra:
Tarif: 95 €/persoana și include: transfer hotel-port-hotel, bilet croazieră, prânz, însoțitor de grup.

Transferuri GRATUITE la aeroportul Otopeni din urmatoarele orase:

• Constanta, Medgidia, Cernavoda, Fetesti, Slobozia
• Iasi, Targu Frumos, Roman, Bacau, Onesti, Adjud, Focsani, Buzau, Urziceni
• Brasov, Predeal, Sinaia, Campina, Ploiesti
• Sibiu, Rm. Valcea, Pitesti

INFORMATII UTILE REFERITOARE LA TRANSFERUL GRATUIT DIN PROVINCIE

• Transferul gratuit se rezerva odata cu pachetul turistic!
• Ulterior aceasta nu mai poate fi confirmat decat in limita locurilor disponibile si cu minim 21 de zile inainte de plecare.
• TRANSFERUL DIN PROVINCIE la punctele de imbarcare sau la aeroport este oferit de TOUR OPERATOR cu titlu GRATUIT. Prin urmare acesta nu poate face subiectul unor eventuale despagubiri. Daca pasagerul renunta la transfer, nu se pot face restituri intrucat acesta este GRATUIT. De asemenea, daca pasagerul renunta la transferul de DUS, transferul de retur se anuleaza automat. Acesta va putea fi asigurat doara daca vor mai fi locuri disponibile la acel moment in mijlocul de transport.
• Prezentarea la transfer se face cu minim 15 minute inainte de ora de plecare comunicata.
• Pasagerii care beneficiaza de TRANSFER GRATUIT au obligatia de a comunica agentiei revanzatoare sau tour operatorului un numar de telefon mobil la care sa poata fi contactati de soferi in cazul unor modificari neprevazute care pot aparea in ziua transferului. Touroperatorul nu-si asuma raspunderea pentru eventuale neprezentari la transfer ale pasagerilor care au drept consecinta pierderea avionului. In acest caz, costurile suplimentare generate de un nou bilet de avion sau modificarea celui existent vor fi suportate de pasager.
• Transferurile gratuite sunt asigurate de Tour Operator cu mijloace auto din flota proprie ( autoturisme pentru 1-4 pasageri, microbuze de 6, 8 respectiv 15 locuri, midiautocar de 26 de locuri) si/sau cu mijloace auto ale companiilor de transport partenere pe rute regulate de transport pasageri. In situatia in care Touroperatorul recurge la companiile de transport care efectueaza transport regulat de persoane pe rutele de transfer, contravaloarea biletului de transport este asigurata integral de catre Touroperator iar pasagerii vor fi anuntati in mod corespunzator.
• Daca Touroperatorul are de asigurat in aceeasi zi transferuri gratuite pe aceeasi ruta si din aceleasi orase pentru 2 sau mai multe excursii cu plecare sau sosire in aceeasi zi, se va organiza un singur transfer cumulat pentru toti pasagerii din excursiile respective. In acest caz, pot aparea timpi de asteptare de 1 pana la 3 ore. In acest caz, pasagerii vor fi anuntati si trebuie sa confirme daca doresc sa beneficieze de transferul cumulat sau nu.
• Touroperatorul nu isi asuma raspunderea in situatia putin probabila a aparitiei unor evenimente neprevazute (blocarea traficului rutier, inzapezirea drumurilor, inundatii, accidente rutiere, etc) care pot duce la intarzierea transferului si pierderea zborului.
• Turistii au obligatia de a mentine curatenia in mijlocul de transport pe tot parcursul transferului. In mijlocul de transport nu este permis fumatul, consumul de bauturi alcoolice si produse alimentare.
• Transferurile din provincie se asigura in conformitate cu reglementarile legale in vigoare cu privire la transportul de persoane si cu respectarea timpilor de condus ai soferilor. Din acest considerent, soferii vor face pauzele de odihna impuse de lege in vederea asigurarii unui transport in conditii de siguranta.

DOCUMENTE DE CALATORIE

• Va rugam sa va asigurati ca documentele de calatorie, CARTEA DE IDENTITATE SAU PASAPORTUL, nu prezinta urme de deterioare a elementelor de siguranta.
• Cetatenii romani pot calatori in statele membre ale Uniunii Europene, Spatiului Schengen si Spatiului Economic European cu cartea de identitate sau pasaportul in curs de valabilitate. Pentru a verifica lista statelor care permit intrarea pe baza cartii de identitate, lista statelor membre U.E., Schengen si Spatiul Economic Eurpoean, va rugam sa consultati site-ul Politiei de Frontiera www.politiadefrontiera.ro sau al Ministerului de Externe www.mae.ro/travel-conditions.
• Accesul cu cartea de identitate mai este permis in urmatoarele state: Macedonia (90 zile), Muntenegru(30 zile), Serbia (90 zile), Norvegia (daca cartea de identitate romaneasca valabila este emisa dupa anul 2009, in care este specificata cetatenia romana. Cartile de identitate romanesti emise inainte de anul 2009 nu sunt recunoscute ca documente de calatorie in Norvegia)
• Pentru toate celelalte state din afara Uniunii Europene si pentru acele state pentru care cetatenii romani nu au nevoie de viza de intrare, accesul se face pe baza pasaportului valabil cel putin 6 luni de la data terminarii calatoriei. Pentru a consulta lista statelor pentru care nu este necesara viza de intrare accesati site-ul Politiei de Frontiera www.politiadefrontiera.ro sau al Ministerului de Externe www.mae.ro/travel-conditions.
• Pentru tarile in care cetatenii romani au nevoie de viza de intrare, este necesar pasaportul valabil cel putin 6 luni de la data terminarii calatoriei. Anumite state nu permit accesul ca pasaport temporar sau nu aplica vize pe pasaport temporare, de aceea va rugam sa consultati serviciul consular al tarii in care intentionati sa faceti deplasarea sau solicitati acest lucru agentului dvs. de turism.
• In cazul persoanelor casatorite recent, nu se accepta Cartea de Identitate anulata (perforata) de autoritati in vederea emiterii unei noi carti de identitate.
• Copiii care nu au carte de identitate, vor trebui inscrisi pe pasaportul unuia dintre parinti. In acest caz, parintii care au copiii trecuti in pasaportul lor, vor calatori obligatoriu cu Pasaportul.
• Agentia organizatoare (Tour Operatorul) nu are nici o raspundere in situatia in care autoritatile de frontiera nu permit accesul turistului pe teritoriul statului respectiv. De asemenea, nu are nici o responsabilitate daca turistului nu i se permite parasirea teritoriului unei tari de catre autoritatile de frontiera din statul respectiv. In aceste cazuri, turistului nu i se mai restituie contravalorea excursiei.

CAZARE SI PROGRAMUL EXCURSIEI

• Clasificarea hotelurilor din program este in conformitate cu standardele existente in tara respectiva si poate sa nu coincida cu normele de clasificare din Romania.
• Hotelurile nominalizate in program pot suferi modificari pana la data plecarii, in functie de conditiile specifice care pot aparea intre momentul publicarii programului si data plecarii. Daca aceste schimbari sunt impuse de furnizorul local, intotdeauna se vor oferi hoteluri similare ca locatie/confort.
• Majoritatea hotelurilor nu detin camere triple. In unele hoteluri se pot confirma la cerere camere duble cu pat suplimentar, in functie de disponibilitate. Patul suplimentar pote fi un pat pliant, un fotoliu pat, o canapea extensibila, etc.
• Distributia camerelor la hoteluri se face de catre receptiile acestora; problemele legate de amplasarea sau aspectul camerei se rezolva de catre turist direct la receptie, asistat de reprezentantul agentiei. Pentru anumite facilitati din hotel sau din camera, hotelierul poate solicita taxe suplimentare (minibar/frigider, seif, etc.); in momentul sosirii la hotel solicitati receptionerului sa va informeze cu exactitate asupra lor.
• Situatia de partaj in camera dubla este atunci cand o persoana doreste sa participe la o excursie singura, dar nu in camera single, ci cu alta persoana, necunoscuta, de acelasi sex, intr-o camera dubla pentru doua persoane. In aceasta situatie persoana in cauza solicita Tour Operatorului o rezervare partaj in camera dubla, sub rezerva ca Tour Operatorul va gasi, in timp util, a doua persoana dispusa sa participe la excursie partaj in camera dubla. Daca nu se va gasi a doua persoana, prima persoana se poate retrage, sau va achita suplimentul de camera single pentru a putea participa la excursie. Tour Operatorul nu este raspunzator de achitarea suplimentului de camera single.
• Insotitorul de grup poate efectua modificari programului (schimbari de ore, modificarea ordinii desfasurarii acestuia), fara a afecta insa structura serviciilor efectuandu-l astfel in totalitate.

INFORMATII UTILE REFERITOARE LA TRANSPORTUL CU AUTOCARUL

• Turistii au obligatia sa se prezinte la locul de imbarcare cu minim 20 minute inainte de ora inscrisa pe voucher pentru plecare sau transfer. Locurile in autocar au fost prealocate la momentul rezervarii, pasagerii au obligatia sa ocupe doar locul inscris pe prezentul voucher.
• Turistii au obligatia de a mentine curatenia in autocar pe tot parcursul excursiei. In autocar nu este permis fumatul, consumul de bauturi alcoolice si produse alimentare. Buzunarul de plasa din fata scaunului dumneavoastra este destinat pastrarii de pliante, brosuri sau harti. Va rugam sa nu pastrati aici sticle de plastic sau obiecte voluminoase. Sticlele de plastic, bagajele de mana sau alte obiecte voluminoase se depoziteaza in spatiul special amenajat, deasupra scaunelor.

INFORMATII UTILE REFERITOARE LA ZBORUL CU AVIONUL:

• Compania/companiile aeriene care opereaza zborurile din pachetul de servicii pot aduce diferite modificari zborurilor contractate, in functie de conditiile obiective din perioada de operare, pana la momentul plecarii pentru zborul/zborurile de dus sau dupa momentul plecarii pentru zborul/zborurile de intors. Agentia organizatoare va informa pasagerii directi respectiv agentiile revanzatoare asupra eventualelor modificari survenite independent de vointa sa si nu va fi raspunzatoare de eventualele inconveniente aparute.
• Alocarea locurilor in avion se face de catre ghiseul de check-in din aeroport in functie de ordinea sosirii pasagerilor. Pentru destinatiile europene, de regula, limita de bagaje de cala este de 20 kilograme si 06 kilograme pentru bagajul de mana, dimensiuni: 55cm x 40cm x 20cm. Depasirile de limita de KG se achita separat pe aeroport. Mai multe informatii gasiti pe site-ul companiei aeriene sau in agentia de turism.
• Femeile care sunt insarcinate in peste 6 luni, au nevoie de un certificat medical cu acordul medicului de a calatori cu avionul. Compania de zbor si echipajul de bord isi rezerva insa dreptul de a decide daca permit sau nu imbarcarea persoanelor cu sarcina avansata (ultimele 2-3 luni).
• Pasagerii care sufera de boli contagioase nu pot calatori cu avionul. Personalul aeroportuar si de bord isi rezerva dreptul de nu permite imbarcarea respectiv de a dispune debarcarea persoanelor in cauza.
• Dupa aterizarea pe aeroportul de destinatie, pasagerii se vor prezenta mai intai la ghiseul Control pasapoarte, dupa care isi vor recupera bagajele din locul special amenajat. Daca atunci cand ajungeti la destinatie observati ca aveti probleme in gasirea bagajului depus la biroul de check-in la imbarcare, va rugam nu parasiti aeroportul, ci depuneti o sesizare la biroul de reclamatii existent la terminal.

PROMOTII EARLY BOOKING SI OFERTE SPECIALE:

• In cazul unor promotii early booking sau oferte speciale cu o perioada fixa de valabilitate, operatorul de turism aloca un numar limitat de locuri la reducere. Daca acestea se epuizeaza inainte de data limita a promotiei, operatorul poate decide sa opreasca campania de promotii inainte de data limita setata initial, fara un anunt in prealabil.
• Rezervarile facute cu promotii de tip early booking nu pot fi anulate fara penalizari. In caz de anulare a unor rezervari din categoria promotiilor early booking, penalizarile sunt de 100%.


Verifică disponibilitate

Pentru a putea verifica disponibilitatea locurilor, avem rugămintea să ne contactați la numerele de telefon: 0357.809.003 / 0745.489.266 sau să ne oferiți următoarele detalii, completând formularul de mai jos:
1. Numărul de persoane care călătoresc și vârsta copiilor (dacă este cazul);
2. Intervalul în care doriți să călătoriți;
3. Alte detalii.
Pentru finalizarea rezervării veți fi contactat de un consultant ALTCO Tour.



Informațiile, pozele și materialele video publicate pe website-ul ALTCO Tour sunt informații cu scop consultativ, furnizate de partenerii noștri, valabile din momentul transmiterii lor. Există posibilitatea apariției unor neconcordanțe în cazul în care partenerii nu comunică în timp util eventualele modificări în oferta lor de servicii (ce pot interveni pe tot parcursul sezonului), de aceea recomandăm ca turiștii să se informeze în privința disponibilității și costurilor acestui circuit turistic; Atât SC ALTCO TOUR SRL, cât și partenerii noștri nu își asumă responsabilitatea pentru modificările apărute ulterior editării textelor, în consecință, nepublicate sau neactualizate pe altco.ro. Pentru o acuratețe cât mai mare a informațiilor, solicitați, în prealabil, detaliile circuitului pe care doriți să-l efectuați. Vă mulțumim pentru întelegere.

Scrisoare de vacanță! Abonează-te ACUM!
Distribuie:

Destinații asemănătoare: